Cum ar trebui să arate și să funcționeze site-ul afacerii tale astfel încât să nu pierzi clienți?

Deși există suficiente platforme de socializare care te ajută să-ți promovezi afacerea, niciodată nu trebuie să-ți neglijezi propriul site. Principalul motiv este faptul că este singurul loc în care tu ai control integral, spre deosebire de rețelele de socializare unde trebuie să te supui unor reguli care se schimbă des și fără a-ți cere vreodată acceptul sau opinia. Practic, să-ți bazezi comunicarea despre produse sau oferte exclusiv pe rețelele sociale e ca și cum ți-ai construi o casă pe terenul altcuiva.

Trecând peste introducere, în primul rând site-ul afacerii tale trebuie să fie rapid, modern, bine structurat și cât mai distinct față de competiție, fapt realizabil prin branding și content. Iată câteva sfaturi care te vor ajuta cu siguranță:

1 Site-ul trebuie să arate bine și să conțină elemente puternice de branding.
Ai o identitate? Folosește-o! Doar trebuie să te distingi cumva, nu? Ai nevoie de o grafică bună, de un logo făcut de un profesionist, de un ton al vocii standardizat în comunicare și multe, multe alte elemente de branding care se vor impregna în mintea celor care îl accesează. Branding egal vânzări, reține.

2 Site-ul trebuie să se încarce rapid.
Ne aflăm într-o lume extrem de dinamică, din care lipsește răbdarea. Astfel, dacă ai un site care se încarcă greu, majoritatea celor care îl accesează îl vor părăsi încă de la primele secunde. Mai este recomandat ca pe cât posibil, toate informațiile să fie structurate pe o singură pagină, astfel încât să se piardă cât mai puțin timp cu navigarea iar potențialul client să poată cumpăra produsul sau serviciul dintr-un singur scroll pe pagina principală. Soluții pentru încărcare rapidă există: simplificarea informațiilor, folosirea unor imagini optimizate care să se încarce mai rapid, scăderea timpului de răspuns de la server, etc.

3 Ai încercat să vezi cum arată site-ul tău de pe mobil? Îți place cum se prezintă? Tu l-ai putea folosi fără să te enervezi?
Majoritatea accesărilor din ziua de azi au loc de dispozitive mobile, iar  dacă site-ul tău nu este optimizat pentru telefoane sau tablete, potențialii clienți vor închide tab-ul și vor accesa un alt site, care merge și arată mai bine. Știm sigur că nu dorești să le oferi această ocazie, nu-i așa?

4 Angajează-ți un copywriter, nu te zgârci pentru că ai să pierzi bani!
Da, știm. Tu le faci pe toate și te pricepi de minune. Dar nu uita că sunt extrem de multe nuanțe de finețe pe care doar un copywriter cu experiență le înțelege și știe cum să le aranjeze astfel cititorul să fie purtat prin pâlnia de vânzări până la momentul achiziției. Așadar, oricât de bine cunoști gramatica limbii române, nu uita că trebuie ca textele să poată descrie produse plictisitoare într-o manieră care să țină oamenii captivați până la final, să transmită încredere, respect, seriozitate, atenție la detalii dar mai ales emoții. Câți dintre antreprenori chiar pot face toate aceste lucruri? Exact.

5 Fără SEO nu ai să ajungi prea departe
Site-ul trebuie indexat cât mai bine în motoarele de căutare astfel încât să ajungă printre primele căutări. Apelează la un specialist sau la o agenție, vei primi sfaturile de care ai nevoie sau, efectiv se vor ocupa ei de toate în locul tău. La fel, dacă vrei să plătești publicitate pe Facebook, Instagram, Youtube și restul va trebui să mergi tot la o agenție sau la un specialist pentru că dacă nu știi exact cum să setezi reclamele, vei irosi aproape tot bugetul  alocat.

6 Ai prezentat toate lucrurile frumoase pe care le poți face, dar cum dau oamenii de tine?
Rubrica numită „Contact” trebuie să fie vizibilă din orice pagină te-ai afla pe site. Oferă cât mai multe opțiuni de contact, simplifică pe cât de mult posibil: pune un număr de telefon care odată apăsat apelează automat, adaugă adresă de mail, adresa fizică a afaceri, setează un chatbot care să comunice cu clientul prin intermediul Facebook Messenger, etc. Adaugă orice funcționalitate sau informație care ar putea ușura unui potențial client să dea de tine instant.

Cam acestea au fost sfaturile noastre, în încheiere, nu uita: site-ul trebuie să se miște repede, să fie modern, să reprezinte brandul tău și să semene cât mai puțin cu cele ale competiției. Mult succes!

Daca vrei sa citesti mai multe articole te invit pe Blog!

Vrei sa discutam mai multe detalii despre marketingul companiei tale ?

Atunci te invit  sa ne lasi o solicitare in sectiunea de contact a site-ului!

Portofoliul de clienti il gasesti aici!

Stiu ca vrei sa creezi un marketing eficient pentru compania ta asa ca te invit sa te abonezi la newsletterul nostru !

Similar Posts